Pentru titlul de Satul European de Tineret 2023 poate candida orice sat sau comună din România. Candidatura va fi depusă de către un grup informal de tineri, în numele comunei, aceasta fiind susținută de către autoritățile publice din UAT-ul pe raza căruia se află satul sau comuna candidată, prin semnarea unei scrisori de susținere.
Guvernanța programului European Youth Village / Satul European de Tineret lansează Apelul pentru depunerea candidaturilor în vederea dobândirii titlului de Sat European de Tineret 2023.

Calendarul estimativ pentru selecția comunelor ce vor purta titlul de ”Sat European de Tineret 2023”:
Lansare apel: 19 martie 2022
Sesiune de depunere a candidaturilor: 19 martie 2022, ora 00:01 – 5 iulie 2022, ora 23:59
Organizarea unor interviuri online cu grupurile de inițiativă care au aplicat pentru titlul de „Sat European de Tineret 2023”: 6-10 iulie 2022
Publicare listă comune finaliste (4 – 10 comune): 12 iulie 2022
Mentorarea grupurilor de inițiativă din comunele finaliste în perioada 12 iulie – 11 septembrie 2022
Participarea grupurilor de inițiativă din comunele finaliste (5 tineri din grup) la o întâlnire de lucru în comuna Slimnic din județul Sibiu, în perioada 17 – 23 iulie 2022 (Cazarea și masa participanților sunt asigurate de către organizatori, iar transportul va fi decontat în cuantum de 50%, dar nu mai mult de 120 RON; Mai multe detalii tehnice vor fi trimise finaliștilor după data de 12 iulie 2022).
Vizita Guvernanței în comunele finaliste – pentru a cunoaște tinerii din grupul de inițiativă, pentru a aprofunda nevoile tinerilor din comunitate și pentru a putea sprijini grupul de inițiativă în procesul de finalizare a candidaturii – stabilirea planului de activități din cadrul programului – în perioada 25 iulie – 14 august 2022.
Susținerea candidaturii de către grupurile de inițiativă din comunele finaliste în fața juriului de specialitate (prezentarea candidaturii) în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural ce va avea loc în comuna Slimnic, județul Sibiu, în perioada 24-28 august 2022. Cazarea și masa participanților sunt asigurate de către organizatori, iar transportul va fi decontat în cuantum de 50%, dar nu mai mult de 120 RON; Mai multe detalii tehnice vor fi trimise finaliștilor în timpul întâlnirii din 17-23 iulie 2022.
Trimiterea candidaturii finale de către grupurile de inițiativă finaliste: 11 septembrie 2022
Evaluare finală de către juriul de specialitate: 12 – 18 septembrie 2021
Decernarea titlului: 24 septembrie 2021, în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, ediția a treia (Evenimentul va avea loc în comuna Slimnic din județul Sibiu, în perioada 23-25 septembrie 2022). Informații despre eveniment vor fi publicate în curând).
Procedura de candidatură:
Etapa I – Preselecția comunelor finaliste (17 martie – 10 iulie 2022)
Grupurile informale de tineri formate din minim 5 tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani (cel puțin trei dintre tineri trebuie să aibă vârsta de 18 ani împliniți până la depunerea candidaturii), susținuți de către autoritățile publice (printr-o declarație de susținere) pot candida pentru titlul de ”Sat European de Tineret 2023” pentru satul sau comuna lor prin depunerea unei candidaturi.
Existența unei organizații neguvernamentale care să susțină tinerii din grupul de inițiativă în perioada implementării programului reprezintă un plus, dar nu este o condiție obligatorie. Astfel, spre deosebire de anii anteriori, pentru titlul de Sat European de Tineret 2023 pot candida și grupuri de inițiativă de tineri din mediul rural care nu sunt parte dintr-o organizație neguvernamentală.
Depunerea candidaturii constă în completarea online a formularului de candidatură și trimiterea următoarelor anexe pe adresa de email: satuleuropeandetineret@gmail.com, până la data de 5 iulie, la ora 23:59:
- Anexa 1 – Declarația de intenție din partea Grupului local de inițiativă
- Anexa 2 – Declarația de susținere din partea unei organizații nonguvernamentale (Opțional)
- Anexa 3 – Declarația de susținere din partea autorităților publice locale
Fiecare candidatură va primi un e-mail de confirmare a depunerii candidaturii din partea echipei European Youth Village/Satul European de Tineret.
Toate candidaturile vor intra într-un proces de evaluare inițială, care va consta în evaluarea efectivă a candidaturilor și participarea grupului de inițiativă la un interviu online cu Guvernanța programului European Youth Village în perioada 6-10 iulie 2022 (data și ora de desfășurare a interviului vor fi reconfirmate cu echipele de tineri în ziua de 6 iulie 2022), urmând ca pe data de 12 iulie 2022 să fie publicată lista cu comunele finaliste. Vor fi selectate un număr de minimum 4 și maximum 10 comune finaliste.
Etapa 2 – Selecția comunei sau comunelor care vor purta titlul de Sat European de Tineret în 2023 (12 iulie – 25 septembrie 2022)
Comunele finaliste vor intra într-un proces de mentorat în perioada 12 iulie – 11 septembrie 2022. În această perioadă vom organiza o serie de activități de formare (online și offline) pentru tinerii din grupurile de inițiativă finaliste pentru a-i ajuta să își finalizeze candidatura.
Procesul de mentorat va începe cu o întâlnire de formare a tinerilor din grupurile de inițiativă ce va avea loc în comuna Slimnic, județul Sibiu, în perioada 17-23 iulie 2022 (Cazarea și masa participanților sunt asigurate de către organizatori, iar transportul va fi decontat în cuantum de 50%, dar nu mai mult de 120 RON; Mai multe detalii tehnice vor fi trimise finaliștilor după data de 11 iulie 2022). La întâlnire este obligatorie prezența coordonatorului grupului de inițiativă, alături de alți 4 tineri din grupul de inițiativă (dintre cei care vor fi implicați în mod direct în finalizarea planului de activități planificate pentru perioada în care comuna va avea titlul de Sat European de Tineret – finalizarea candidaturii).
În perioada 25 iulie – 14 august 2022 vom organiza o vizită în fiecare comună finalistă pentru a-i cunoaște pe tinerii din grupurile de inițiativă și pentru a înțelege mai bine de ce își doresc titlul de Sat European de Tineret în 2023. De asemenea, în cadrul întâlnirii vom interacționa și cu factorii de decizie și ceilalți tineri din comunitate. Vizita se va desfășura pe parcursul unei singure zile (aproximativ 4 ore pe zi) și va fi organizată împreună de către Guvernanța programului European Youth Village și tinerii din grupul de inițiativă din comuna finalistă; Vom discuta și stabili toate detaliile privind organizarea vizitei în cadrul primei întâlniri din comuna Sliminic. Totodată, în urma vizitei Guvernanței și feedbackului oferit, tinerii din grupurile de inițiativă in comunele finaliste își vor construi planul de activități pe care își doresc să le implementeze dacă vor primi titlul de Sat European de Tineret 2023 și vor putea să își completeze candidatura.
În paralel (dacă este nevoie), vom organiza o serie de 2-4 ateliere de formare cu tinerii din grupurile de inițiativă din comunele finaliste pe diverse teme: comunicare, management de proiect, scriere proiecte etc. care să vină în sprijinul tinerilor și să îi ajute să își îmbunătățească candidatura. Atelierele se vor desfășura online, pe platforma Zoom.
Următorul pas va consta în susținerea candidaturii de către grupurile de inițiativă din comunele finaliste în fața juriului de specialitate (prezentarea candidaturii) în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural ce va avea loc în comuna Slimnic din județul Sibiu. Evenimentul va avea loc în perioada 24-28 august 2022. Cazarea și masa participanților sunt asigurate de către organizatori, iar transportul va fi decontat în cuantum de 50%, dar nu mai mult de 120 RON/participant; Mai multe detalii tehnice vor fi trimise finaliștilor în timpul întâlnirii din 17-23 iulie 2022).
Grupurile de inițiativă din comunele finaliste își vor trimite candidatura finală până la data de 11 septembrie 2021. Candidatura va consta într-un alt formular de candidatură, mai detaliat, ce va fi prezentat grupurilor de inițiativă încă de la întâlnirea de formare din perioada 18723 iulie 2022.
În perioada 12-18 septembrie 2022, juriul de specialitate va evalua candidaturile finale ale comunelor finaliste, urmând ca în ziua de 25 septembrie 2022 să aflăm care sunt comunele care vor primi titlul de Sat European de Tineret în 2023, în cadrul celei de a treia ediții a Galei Tinerilor din Mediul Rural. (Gala Tinerilor din Mediul Rural va avea loc în comuna Slimnic din județul Sibiu, în perioada 23-25 septembrie 2022. Informații despre eveniment vor fi publicate în curând).
Priorități 2023
Programul European Youth Village/Satul European de Tineret își propune pentru anul 2023 următoarele priorități:
- Facilitarea accesului la informație a tinerilor din mediul rural;
- Dezvoltarea oportunităților de participare pentru tinerii din mediul rural, în mediul rural;
- Facilitarea accesului la educație de calitate, cultură, artă, sport și voluntariat a tinerilor din mediul rural, în mediul rural;
- Crearea unui context favorabil dezvoltării personale a tinerilor din mediul rural;
- Promovarea valorilor europene privind solidaritatea, toleranța, participarea tinerilor și drepturile omului în mediul rural;
- Încurajarea dialogului responsabil între tineri și reprezentanții autorităților publice, incluziunea tinerilor în viața comunității și creșterea rolului pe care îl au tinerii în procesul de luare al deciziilor;
- Creșterea gradului de susținere al sectorului de tineret în mediul rural de către autoritățile publice;
- Dezvoltarea unui set activ de măsuri care să asigure sustenabilitatea programului și după încheierea acestuia în comunitățile locale care vor prelua titlul de Sat European de Tineret.
- Dezvoltarea de centre de tineret în mediul rural și creșterea numărului de spații (indoor sau outdoor) și facilități de petrecere a timpului liber pe care le au la dispoziție tinerii din mediul rural.
- Dezvoltarea contextelor de colaborare între tinerii din mediul rural din diferite localități sau țări;
- Digitalizarea lucrului cu tinerii din mediul rural;
- Promovarea Cartei Albe a Tinerilor din Mediul Rural în rândul tinerilor și al autorităților publice;
- Combaterea efectelor negative ale pandemiei de COVID19 asupra tinerilor din mediul rural.
Evaluarea candidaturilor
Juriul format pentru selecția candidaturilor pentru titlul de Satul European de Tineret 2023 va evalua candidaturile primite pe baza următoarelor criterii:
- Motivația candidaturii;
- ”Experiența” comunei în activitățile de tineret: numărul și calitatea activităților de tineret în comuna candidată;
- Deschiderea autorităților publice către dezvoltarea sectorului de tineret la nivel local;
- Experiența Grupului local de inițiativă (profilul tinerilor și al organizației care susține candidatura comunei);
- Claritatea și coerența informațiilor privind problemele, nevoile și provocările tinerilor din comuna candidată în domeniile cheie pe care le abordează programul European Youth Village/Satul European de Tineret;
- Relevanța planului de acțiune în raport cu problemele, nevoile și provocările identificate și cu direcțiile de acțiune ale programului European Youth Village/Satul European de Tineret;
- Calitatea activităților cheie din planul de acțiune, modul în care acestea implică tinerii din comună și rezultatele așteptate;
- Impactul programului la nivel local și modul concret în care, prin implementarea planului de acțiune, Grupul local de inițiativă reușește să contribuie la schimbarea situației de fond (Ex. Rezolvarea problemelor tinerilor etc.)
- Calitatea, claritatea și coerența aspectelor de management (roluri și responsabilități clare, colaborarea între tinerii din grupul de inițiativă și ceilalți actori implicați, gradul de implicare al autorităților, modul concret în care ceilalți actori din comunitate vor sprijini tinerii din grupul de inițiativă, colaborarea la nivelul Grupului local de inițiativă, respectarea principiilor programului European Youth Village/Satul European de Tineret, managementul riscurilor etc.)
- Vizibilitatea programului European Youth Village/Satul European de Tineret, a activităților din planul de acțiune și calitatea activităților de diseminare.
- Calitatea activităților de monitorizare și evaluare;
- Sustenabilitatea implementării programului la nivel local: relevanța și calitatea măsurilor de susținere a tinerilor pe termen lung, după finalizarea implementării programului.
- Sursele de finanțare identificate și intenția Grupului local de inițiativă de a accesa diferite surse de finanțare pentru implementarea planului de acțiune.
Baremul de evaluare, detaliat, poate fi descărcat aici.
Corelare cu documente strategice și politici de tineret sau alte programe cheie ale Uniunii Europene
Prin implementarea acestui program ne propunem să dezvoltăm bune practici în domeniul tineretului și să oferim un model pozitiv de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, un model ce va putea fi multiplicat la nivel județean, național și european. În acest sens, recomandăm corelarea planului de acțiune cu următoarele documente strategice și de politici de tineret sau alte programe cheie ale Uniunii Europene:
- Strategia Europeană de Tineret 2019 – 2027
- Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural (documentul va fi lansat în luna iunie 2022).
- Rezoluția Tinerilor din România 2020-2027 „Viitorul începe astăzi!” – în special Obiectivul 6 – Dezvoltarea tinerilor din mediul rural (Moving Rural Youth Forward)
- Ghidul programelor Corpul European de Solidaritate și Erasmus+ (ca sursă de finanțare pentru activitățile și evenimentele planificate în cadrul planului de acțiune propus de comuna candidată);
Alte informații
Acordul cadru privind acordarea titlului de Sat European de Tineret 2023 descrie în detaliu responsabilitățile tuturor părților, dar și alte aspecte de management.
Pentru orice întrebări sau informații suplimentare legate de procesul de candidatură și despre program, ne puteți scrie la adresa de e-mail satuleuropeandetineret@gmail.com.