
Satul European de Tineret e o oportunitate pentru tinerii din satele și comunele din România să-și facă vocea auzită și să își schimbe comunitatea.
În fiecare sat există tineri care au idei și își doresc mai multe pentru comunitatea lor. Titlul de Sat European de Tineret susține acești tineri să facă primul pas. Prin program, un grup de tineri din comună se adună pentru a crea mai multe oportunități pentru tineri în propria comunitate. Discută cu alți tineri, cu autoritățile locale și cu oamenii din comunitate pentru a înțelege ce este nevoie să se schimbe, își fac un plan și îl pun în practică.
Activitățile pot lua multe forme, de la ateliere, festivaluri, campanii sau consultări cu autoritățile, până la amenajarea unor spații pentru tineri sau alte inițiative care îi aduc pe oameni împreună și fac comunitatea un loc mai prietenos pentru tineri.
Prin titlul de Sat European de Tineret ne dorim ca tot mai mulți tineri din mediul rural să aibă încredere că pot contribui la dezvoltarea comunității lor și să găsească parteneri alături de care să își transforme ideile în realitate.
Dacă satul sau comuna voastră obține titlul de Sat European de Tineret 2027, pe parcursul acelui an veți avea ocazia să:
- puneți în practică ideile voastre și să organizați activități pentru tinerii din comunitate
- beneficiați de sprijin și mentorat din partea echipei programului, de la primele planuri până la finalul implementării
- faceți parte din rețeaua națională European Youth Village și să cunoașteți tineri implicați din întreaga țară
- participați la evenimente și activități de învățare alături de alte comunități rurale
- arătați că implicarea tinerilor poate aduce schimbări pozitive în comunitate
Dacă locuiești într-un sat sau o comună din România și ai alături o echipă de tineri care își dorește să facă mai multe pentru comunitatea sa, te invităm să aplici pentru titlul de Sat European de Tineret 2027.
Cine poate candida pentru titlu
Pentru titlul de Sat European de Tineret 2027 poate candida orice sat sau comună din România – cu excepția acelor comune care au purtat titlul în perioada 2019-2026 – iar candidatura trebuie pregătită și trimisă de un grup informal de tineri, cu sprijinul autorităților locale (primăria trebuie să semneze o scrisoare de susținere).
📌 Dacă aplicați în numele unei comune, candidatura este depusă pentru întreaga comună. Asta înseamnă că activitățile pe care le veți organiza se pot desfășura în unul sau mai multe sate din comună – voi alegeți ce se potrivește cel mai bine.
📌 Dacă sunteți din un sat care face parte dintr-un UAT (unitate administrativ-teritorială) cu reședința într-un oraș, puteți aplica doar în numele acelui sat. În acest caz, activitățile vor avea loc doar în satul vostru, chiar dacă primăria se află în oraș.
Important: indiferent dacă aplicați ca sat sau comună, este necesar ca primăria să semneze declarația de susținere. Dacă primăria e într-un oraș, nu e nicio problemă – atât timp cât susține inițiativa voastră.
Criterii de eligibilitate pentru grupurile de inițiativă care depun o candidatură pentru satul sau comuna lor:
- Grupul trebuie să aibă între 5 și 10 tineri, cu vârste între 16 și 30 de ani.
- Cel puțin 1 tânăr (coordonatorul) trebuie să aibă minimum 18 ani până la 4 septembrie 2026 – atunci când este termenul limită pentru depunerea candidaturii pentru etapa I.
- Cel puțin 3 tineri trebuie să aibă 18 ani până la 1 ianuarie 2027 (când începe mandatul de Sat European de Tineret).
- Mai mult de jumătate din grup (50% + 1) trebuie să locuiască în comuna care candidează. Restul membrilor pot fi tineri care provin din comună, dar locuiesc altundeva (pentru studii, muncă etc.) sau tineri din comunități rurale învecinate (aflate la cel mult 20 km distanță).
Notă: În mod excepțional, tinerii din orașe pot face parte din grupurile de inițiativă doar dacă sunt dintr-un UAT care are în componență un oraș – unde se află primăria – dar și sate, iar unul dintre aceste sate candidează pentru titlu, păstrând ponderea menționată anterior.

Etapa I
Selecția comunelor finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2027
7 iulie – 15 septembrie 2026
I. Lansarea apelului și depunerea candidaturii pentru titlul de Sat European de Tineret 2027
În perioada 7 iulie – 4 septembrie 2026, grupurile de inițiativă ale tinerilor din mediul rural își pot depune candidatura pentru titlul de Sat European de Tineret 2027.
Depunerea unei candidaturi constă în:
[1] Completarea și transmiterea prin e-mail a formularului de candidatură pentru Etapa I.
[2] Completarea, semnarea și transmiterea celor trei anexe:
- Declarația de intenție din partea grupului de inițiativă (Anexa 1)
- Declarația de susținere din partea autorităților publice locale (Anexa 2)
- Calendarul de activități (Anexa 3)
Poți să descarci formularul de candidatură și anexele de aici.
[3] Transmiterea unei fotografii de grup cu tinerii din grupul de inițiativă, în format .jpeg.
[4] Transmiterea unui clip video, de maxim 15 minute, cu membrii din grupul de inițiativă, în care să răspundeți la următoarele întrebări:
- De ce vreți ca satul sau comuna voastră să devină Sat European de Tineret în 2027?
Ce înseamnă pentru voi acest titlu și ce schimbări sperați să aduceți prin el? - Cine sunteți voi, membrii grupului de inițiativă și ce vă place cel mai mult la comuna voastră? Care sunt valorile voastre și de ce credeți în ele?
Prezentați-vă pe scurt – fiecare membru să spună cine este, cu ce se ocupă și ce îl motivează să facă parte din echipă. - Ce planuri aveți pentru anul în care comuna voastră va purta titlul?Ce fel de activități vreți să organizați? Ce vise aveți pentru tinerii din comunitatea voastră?

II. Pe 24 iulie, ora 15:00, vom organiza o întâlnire online pe Zoom
Vom prezenta în detaliu procesul de candidatură, vom explica principalele etape și vom răspunde tuturor întrebărilor voastre. Vă încurajăm să participați, deoarece va fi o bună ocazie să înțelegeți mai bine programul și să primiți recomandări pentru pregătirea candidaturii. Urmărește apelul public pe Instagram și Facebook și confirmă participarea pentru a primi linkul de conectare la Zoom.
Suntem aici să vă sprijinim! Dacă aveți întrebări legate de procesul de candidatură ne puteți scrie la: satuleuropeandetineret@gmail.com.
III. Evaluarea candidaturilor inițiale pentru titlul de Sat European de Tineret 2027 se va desfășura în perioada 5-14 septembrie și va consta în:
- evaluarea candidaturilor primite din punct de vedere al conținutului (de către Guvernanța programului European Youth Village și reprezentanți ai Rețelei de Alumni a Satelor Europene de Tineret)
- organizarea unor interviuri online cu grupurile de inițiativă semifinaliste în zilele de 7, 8, 9, 10 sau 11 septembrie 2026
Lista finaliștilor pentru titlul de Sat European de Tineret 2027 va fi publicată pe data de 15 septembrie 2026 pe canalele media ale Guvernanței programului European Youth Village.
Etapa II
Selecția Satelor Europene de Tineret 2027
15 septembrie – 21 noiembrie 2026
[1] Candidatura finală
Grupurile de inițiativă selectate în etapa a II-a vor completa un nou formular de candidatură, mai detaliat, prin care își vor putea dezvolta și îmbunătăți aplicația depusă în prima etapă. Formularul final va fi transmis până la 6 noiembrie 2026.
Punctajul final va fi acordat astfel:
- 75% – evaluarea candidaturii finale de către juriul profesional
- 25% – interviul susținut în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, pe 20 noiembrie 2026
[2] Program de mentorat (16 septembrie – 5 noiembrie 2026)
În această perioadă, grupurile de inițiativă vor beneficia de:
- sesiuni online de mentorat și training dedicate elaborării candidaturii finale
- sprijin pentru extinderea și consolidarea grupului de inițiativă
- sprijin în pregătirea unei propuneri de proiect în cadrul programului Corpul European de Solidaritate, pentru termenul de depunere din octombrie 2026
[3] Întâlnire online cu toate grupurile finaliste (19 septembrie 2026)
Vom organiza o întâlnire online în care vom prezenta procesul celei de-a doua etape și vom explica structura și cerințele formularului de candidatură final.
[4] Vizite în comunitățile finaliste (21 septembrie – 23 octombrie 2026)
Echipa Guvernanței programului European Youth Village va vizita fiecare comunitate finalistă. Data fiecărei vizite va fi stabilită împreună cu grupurile de inițiativă.
[5] Întâlnirea (n)GO RURAL – BRIDGING (28 octombrie – 1 noiembrie 2026)
Grupurile finaliste vor participa la întâlnirea (n)GO RURAL – BRIDGING, unde vor avea sesiuni dedicate pregătirii candidaturii finale pentru titlul de Sat European de Tineret 2027.
Participarea a cel puțin 3–4 tineri din fiecare grup de inițiativă este obligatorie.
[6] Depunerea candidaturii finale (6 noiembrie 2026)
Grupurile de inițiativă vor transmite formularul final de candidatură prin e-mail.
[7] LEAD și Gala Tinerilor din Mediul Rural
Ne vedem la Sâncraiu (Cluj), în cadrul activității LEAD și al Galei Tinerilor din Mediul Rural, unde se încheie procesul de selecție pentru titlul de Sat European de Tineret 2027. Pe parcursul celor două zile, grupurile de inițiativă finaliste se vor întâlni cu celelalte comunități participante, vor lua parte la activitățile pregătite în cadrul LEAD și vor susține interviul final cu juriul.
Interviurile vor avea loc în 20 noiembrie 2026 și vor reprezenta 25% din punctajul final al candidaturii.
Comunele care vor primi titlul de Sat European de Tineret 2027 vor fi anunțate în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, ce va avea loc în comuna Sâncraiu, din județul Cluj, în data de 21 noiembrie 2026.
Detalii despre Gala Comunității European Youth Village vor fi transmise ulterior grupurilor de inițiativă finaliste.

