Legenda spune că schimbarea într-o comunitate rurală începe uneori cu cinci tineri care se întâlnesc și își pun aceeași întrebare: „Ce am vrea să fie diferit pentru tinerii din comuna noastră?” Mai sunt puțin peste două săptămâni în care tinerii din comunele din România își pot înscrie comunitatea în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2027. Până pe 4 septembrie 2026, orice grup informal format din minimum cinci tineri poate face primul pas spre un an în care ideile și inițiativele tinerilor să ocupe mai mult spațiu în comunitatea lor. Pentru înscrierea în prima etapă, grupul are nevoie și de susținerea autorităților locale, printr-o scrisoare de susținere.
Dacă ai cel puțin un răspuns la întrebarea „Cum aș putea să contribui la o comunitate mai prietenoasă cu tinerii?”, atunci acest apel este și pentru tine. Căutăm tineri motivați să se implice, care au energia să îi aducă și pe alții alături de ei, care cred în puterea voluntariatului și care nu vor să stea deoparte. Comuna ta nu trebuie să fie cea mai activă și nici să aibă cele mai multe resurse. Titlul de Sat European de Tineret nu este un premiu acordat celei mai dezvoltate comune care aplică, ci mai ales o oportunitate de creștere pentru tineri și pentru comunitatea lor. Căutăm grupuri care vor să îi asculte și să îi implice pe ceilalți tineri, să construiască o relație de colaborare cu autoritățile locale și să transforme ideile în inițiative concrete.
Ce înseamnă să fii Sat European de Tineret?
Titlul este despre ceea ce își doresc tinerii să se întâmple pentru ca satul lor să devină un loc în care se pot dezvolta, pot colabora, se pot conecta unii cu ceilalți, pot participa la luarea deciziilor și știu că vocea lor contează. Pe parcursul celor 12 luni de mandat, grupul de inițiativă dezvoltă și implementează calendarul de activități propus prin candidatură, consultând și implicând alți tineri din comună. Autoritățile locale sunt parteneri importanți, dar tinerii sunt cei care conduc procesul: identifică nevoile, vin cu idei și construiesc, pas cu pas, schimbarea pe care vor să o vadă în comunitatea lor.
25 de comune au purtat deja titlul. Comuna ta poate fi următoarea.
Programul European Youth Village a pornit în 2019, construit de la firul ierbii, împreună cu tinerii din mediul rural. De atunci, 25 de comune din România au purtat titlul de Sat European de Tineret, iar unele au primit și prelungirea mandatului pentru încă un an. În 2026, titlul este purtat de Hăghig (Covasna), Golești (Vâlcea) și Marginea (Suceava), iar Sâncraiu (Cluj) continuă pentru al doilea an. În spatele fiecărui titlu sunt niște tineri care, la un moment dat, au fost exact în punctul în care poate sunteți voi acum: au decis să aplice.
„Dar dacă nu luăm titlul?”
Competiția este și un proces de învățare. Grupurile finaliste intră într-un program de mentorat, primesc feedback și întâlnesc alte grupuri de tineri din rural. Iar uneori este nevoie de mai mult de o încercare. Tinerii din Panaci sau Marginea, de exemplu, au revenit în competiție, iar la o candidatură ulterioară au obținut titlul. Poate că nu toate comunitățile vor primi titlul în 2027. Dar ne dorim ca fiecare grup să rămână cu ceva important: mai multă claritate despre ce își dorește pentru comunitate, mai multă putere de a acționa și mai mulți oameni alături de care să continue.
Ce trebuie să faceți până pe 4 septembrie?
Formați un grup informal de minimum cinci tineri, citiți împreună Ghidul Apelului și vorbiți despre comunitatea voastră: Ce funcționează? Ce lipsește? Ce spun ceilalți tineri? Ce ați vrea să schimbați?
Discutați cu autoritățile locale pentru obținerea scrisorii de susținere, completați formularul, realizați materialul video și trimiteți candidatura până pe 4 septembrie 2026. Nu lăsați formularul pentru ultima seară.
Ce se întâmplă apoi?
În perioada 7–11 septembrie vor avea loc interviurile online cu toți membrii grupului de inițiativă, în care vrem să vă cunoaștem, iar pe 15 septembrie vom anunța finaliștii. Aceștia vor intra într-un proces de mentorat, vor primi vizita echipei European Youth Village în propria comunitate și se vor întâlni la Bran, între 28 octombrie și 1 noiembrie, pentru a lucra la candidaturile finale. Pe 6 noiembrie se încheie etapa finală de candidatură, iar în perioada 19–22 noiembrie, la Sâncraiu, în județul Cluj, vom afla care sunt comunele care vor purta titlul de Sat European de Tineret 2027, în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural. Toate costurile de participare vor fi susținute de programul European Youth Village pentru tinerii selectați să participe la aceste întâlniri.
De unde începeți?
De la voi – de la minimum cinci tineri, o întâlnire și câteva întrebări: „Cum ar arăta comuna voastră dacă vocea tinerilor ar conta mai mult? Ce ați schimba dacă ați avea un an la dispoziție? Și cu cine ați începe?” Dacă aveți deja câteva răspunsuri sau pur și simplu vreți să le căutați împreună, mai aveți timp să faceți primul pas.
Înscrieți comuna în competiția pentru titlul de Sat European de Tineret 2027 până pe 4 septembrie 2026. Ghidul apelului, formularul de candidatură și toate informațiile despre proces sunt disponibile pe pagina Apel 2027. Dacă aveți întrebări, ne puteți scrie la satuleuropeandetineret@gmail.com.
Ce spun tinerii care au purtat titlul?
„Mă numesc Póka Jácint Tivadar, sunt din Sâncraiu, județul Cluj, iar de profesie sunt inginer de instalații. De mai bine de nouă ani sunt implicat activ în dezvoltarea comunității și în lucrul cu tinerii, organizând proiecte, evenimente și activități care le oferă oportunități de învățare, voluntariat și implicare. Am avut privilegiul de a coordona grupul de inițiativă al tinerilor din Sâncraiu, alături de care am obținut primul nostru proiect european, iar mai târziu am reușit să câștigăm titlul de Sat European de Tineret. În prezent, sunt președintele Asociației de Tineret din Sâncraiu și continui să dezvolt proiecte dedicate tinerilor și comunității locale. Titlul de Sat European de Tineret a reprezentat un punct de cotitură pentru comunitatea noastră. Ne-a oferit încredere, vizibilitate și numeroase oportunități de colaborare. Datorită acestui program, am reușit să implicăm mai mulți tineri, să organizăm evenimente de amploare și să demonstrăm că și o comunitate rurală poate deveni un exemplu de implicare și dezvoltare. De aceea, îi încurajez pe toți cei care își doresc să aducă schimbări pozitive în comunitatea lor să aplice pentru acest titlu. Este o experiență care aduce oamenii împreună, deschide noi oportunități și poate transforma ideile în proiecte cu impact real.” Póka Jácint Tivadar, coordonator Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025-2026
„Pentru toate comunitățile care își doresc să candideze pentru titlul de Sat European de Tineret 2027, mesajul nostru este simplu: aveți încredere în voi și în oamenii de lângă voi. Drumul până la obținerea acestui titlu este lung și plin de provocări. Vor exista momente în care veți simți o presiune mare pe umeri, iar uneori veți face și greșeli. Este firesc. Important este să nu le priviți ca pe eșecuri, ci ca pe lecții din care puteți învăța și deveni mai puternici. Încă de la început, încercați să vă formați un grup de bază, unit, alcătuit din oameni care împărtășesc aceleași valori, principii și dorința sinceră de a face bine comunității. O echipă unită va trece mai ușor peste orice obstacol. Și noi am trecut prin astfel de momente de-a lungul acestui parcurs. Au fost zile dificile, dar am învățat că perseverența, comunicarea și munca în echipă fac diferența. Nu renunțați. Rămâneți uniți, implicați-vă, faceți lucruri împreună și puneți mereu pe primul loc binele grupului și al comunității. La final, nu doar titlul va conta, ci și oamenii pe care îi veți aduce împreună și schimbările pe care le veți crea în comunitatea voastră.” Marian Cojocaru, membru Peștera – Sat European de Tineret 2024-2025
Pe parcursul celor 2 ani în care Hălăucești a purtat tilul de Sat European de Tineret, am reușit să obținem finanțare de la Corpul European de Solidaritate prin proiecte specifice dorințelor tinerilor din sat: sport, tehnologie și chiar să avem un Centru de Tineret. Centrul de Tineret a reprezentat proiectul nostru de suflet, aici ne-am dat seama ce însemna cu adevărat munca în echipă și cât de dornici eram să avem un spațiu al nostru. Împreună am găzduit și două evenimente importante: Gala Tinerilor din Mediul Rural 2023 și Summitul European al Tinerilor din Mediul Rural 2024. Pe plan personal, acest program mi-a oferit oportunități la care nici nu visam. Am reprezentat vocea tinerilor din Hălăucești în Parlamentul României, împreună cu alți membri din rețeaua RITM, în anul 2023. Am primit titlul de Tânăr Implicat la Gala Tinerilor din Mediul Rural 2023, am fost în direct de două ori la Radio Iași pentru a da mai departe motivația și am facilitat un atelier de dans alături de trupa de dans Elite Crew la Summitul Tinerilor din Mediul Rural 2022. Privind în urmă, îmi dau seama că acest program mi-a oferit mult mai mult decât activități și evenimente. Mi-a oferit experiențe de neuitat, oameni extraordinari, încredere în mine și amintiri pe care le voi purta mereu în suflet, iar pentru toate acestea le mulțumesc tuturor membrilor din guvernanță. Vreau să încurajez toți tinerii să aplice pentru titlul de Sat European de Tineret. Vă îndemn să aveți curaj, să vă implicați și să credeți în puterea voastră ca grup. Nu va fi un drum ușor, dar sunt convinsă că va fi una dintre cele mai speciale experiențe din viața voastră.” Emma Neculăeș, membră Hălăucești – Sat European de Tineret 2022-2023
„Salut! Mă numesc Darius, vin din comuna Sânpaul, județul Cluj, m-am implicat de când aveam 14 ani in formarea grupului și coordonarea activităților în Sânpaul- Sat de European de tineret 2019 și fac parte din rețeaua de alumni din cadrul programului European Youth Village. Dacă ar fi să descriu grupul nostru într-o singură frază, aș spune clar: suntem generația care a adus tinerii împreună și a început schimbarea. În prezent sunt student la facultate, dar oricât de aglomerat ar fi programul meu, o parte din timpul și energia mea merg către voluntariat. […] Dacă te întrebi de ce ai face și tu pasul ăsta, îți spun din proprie experiență că te ajută și te schimbă foarte mult. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat pe parcursul anului în care am purtat titlul a avut un impact care continuă să mă ajute și azi. Am învățat să lucrez în echipă, să ne împărțim rolurile și să luăm inițiativa. Acolo am prins curaj să ies în fața decidenților locali, am scăpat de teama de a vorbi în public și am învățat să mă organizez mult mai bine. Dincolo de abilități, European Youth Village are ceva cu totul special, este o comunitate a tinerilor din mediul rural. Ne-a dat vizibilitate, ne-a conectat la o rețea națională și ne-a insuflat încrederea că fiecare tânăr contează, indiferent de unde provine. Mediul rural are nevoie de tineri care să iasă în față. Trebuie să dăm mai multă vizibilitate comunităților noastre, să arătăm lumii întregi că și la sat se pot face lucruri extraordinar de mișto, nu doar la oraș. Dacă și tu vrei mai mult pentru comuna ta, fă primul pas. Adună-ți gașca, fă un grup de inițiativă, intră în comunitatea European Youth Village și aplicați pentru titlu de Sat European de tineret 2027!” Darius Jucan, membru Sânpaul – Sat European de Tineret 20219
Programul European Youth Village este coordonat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile (GO FREE). European Youth Village este un program susținut de Romanian-American Foundation (RAF).









