Trainingul se va desfășura în zilele de sâmbătă (8 iulie) și duminică (9 iulie), în intervalul orar 13:00 - 16:30 (în ambele zile), pe Platforma Zoom și se adresează tinerilor din mediul rural și lucrătorilor de tineret care lucrează cu tinerii din comunitățile rurale.
Înscrierile la training se fac online, prin completarea următorului formular, până pe 7 iulie 2023, la ora 12:00. Pe 7 iulie, până la ora 18:00, vom transmite participanților selectați link-ul de conectare pentru Zoom.
Îmbunătățirea cadrului de politici publice care vizează tinerii din mediul rural, atât la nivel local, județean, regional, național și european și conectarea autorităților publice la realitatea de zi cu zi a tinerilor din mediul rural, trebuie să devină o prioritate atât pentru decidenți, dar și pentru sectorul neguvernamental. Este prioritar pentru comunitățile rurale să dezvolte strategii de tineret împreună cu tinerii din comunitate, care să urmărească dezvoltarea tinerilor și rezolvarea strategică a problemelor cu care aceștia se confruntă. Mai mult decât atât, viitoarea Lege a tinerilor va cuprinde obligativitatea autorităților locale de a realiza strategii locale în domeniul tineretului, precum și planuri de măsuri aferente, corelate cu politicile de tineret naționale.
Deoarece ne dorim ca viitoarele strategii și politici de tineret să fie elaborate de „jos în sus”, de la tineri (și împreună cu tinerii) către decidenți, este important ca cei care se vor implica în dezvoltarea viitoarelor strategii de tineret să cunoască ce este o politică de tineret, legislația în domeniul tineretului în România, dar și aspecte concrete privind elaborarea politicilor publice (inclusiv cum arată draftul unei strategii de tineret și etapele realizării unei astfel de strategii) și modalități concrete prin care tinerii pot influența procesul de luare a deciziilor.
Pentru a veni în sprijinul acestei nevoi și pentru a ne asigura că tinerii din mediul vor fi prezenți pe tot parcursul ciclului de viață al viitoarelor strategii de tineret, Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) organizează trainingul #înRITMrural ”Politici de tineret – Cum dezvoltăm o strategie de tineret în mediul rural”, facilitat de Yolanda Florescu, specialist în activitatea de lobby în cadrul Fundației Naționale pentru Tineret.
În cadrul trainingului vor fi abordate următoarele subiecte:
- Aspecte de legislație în domeniul tineretului – care sunt principalele legi, strategii, documente etc. care setează cadrul pentru ecosistemul de tineret în România.
- Ce este o politică publică și rolul tinerilor pe parcursul întregului ciclu de viață al unei politici de tineret.
- Modalități concrete privind implicarea tinerilor în influențarea deciziilor/politicilor publice (inclusiv aspecte privind înființarea de forumuri de tineret/consilii consultative pe probleme de tineret în mediul rural).
- Cum dezvoltăm o strategie de tineret pas cu pas (etape și metode);
- Argumente privind necesitatea unei strategii de tineret;
- Cum arată o strategie de tineret (structură) și aspecte relevante privind elaborarea draftului unei strategii.
Câteva dintre activitățile și responsabilitățile sale principale în cadrul FNT:
- monitorizarea procesului de elaborare a legislației și politicilor publice pentru tineret din România, Uniunea Europeană și Consiliul Europei;
- desfășurarea de activități de informare, documentare, cercetare și analiză a situației tineretului din România, Uniunea Europeană și țările membre ale Consiliului Europei;
- stabilirea, menținerea și dezvoltarea relației cu liderii politici, parlamentari, experți/ consilieri parlamentari, oficiali aleși și numiți din administrația publică centrală;
- planificarea și implementarea campaniilor de advocacy;
- planificarea, moderarea și organizarea de consultări și dezbateri publice;
- redactarea de documente de poziție, amendamente legislative, analize legislative, rapoarte, fișe sintetice ale proiectelor și propunerilor legislative, scrisori, articole și comentarii.
Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „European Youth Village – Un program de referință pentru sectorul de tineret din mediul rural”, proiect derulat de Asociația pentru Dezvoltare Activă în parteneriat cu Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Mai multe informații despre proiect găsești aici.
European Youth Village este un program strategic de dezvoltare și organizare comunitară a tinerilor din mediul rural, ce urmărește să dezvolte întregul ecosistem de tineret din mediul rural, atât în România, dar și la nivel european și internațional.
Prin acest program contribuim la dezvoltarea de comunități autonome de tineri în mediul rural și la consolidarea cadrului de politici publice la nivel național și european. Programul a început în 2018 și este coordonat la nivel național de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Asociația Go Free. Mai multe detalii despre programul European Youth Village și componentele sale poți găsi aici: https://europeanyouthvillage.eu/