Pe 5 aprilie, când s-a nimerit să fie și cea mai caldă zi din anul acesta, grupul de inițiativă „Tinerii Goleșteni” și Asociația „Grow & Glow” au pus la cale prima întâlnire a clubului de carte. La Căminul Cultural din Blidari, din comuna Golești, tinerii din grupul de inițiativă și-au dat întâlnire mai devreme, să se pregătească pentru sosirea celorlalți tineri din sat. Prima provocare – să găsească toți mijloace de transport duminica, pentru a ajunge la Căminul Cultural a fost trecută cu succes. De obicei, asta se rezolvă dacă întrebi un prieten care are o mașină și dispoziție să te lase unde ai nevoie.
Un prim cerc de scaune și-a făcut apariția pe terasa de la Căminul Cultural. Alexia, Cristi, Daria, Iamandi, Ionela și Timeea încep să discute despre activitățile care urmează în luna aprilie în programul „Golești – Sat European de Tineret 2026”. Sunt în plan cinci activități, prin care o seară de jocuri, un atelier de educație pentru sănătate, un workshop handmade și câteva activități sportive cu badminton și tenis.

Ionela și Alexia urmează să faciliteze întâlnirea clubului de carte și discută pașii întâlnirii. Vor începe cu un joc de spart gheața și animat grupul, apoi decid să discute cu tinerii cum și-ar dori și ei să arate întâlnirile clubului de carte și să colecteze într-o cutie sugestiile pentru numele pe care clubul de carte îl va primi.
Fiecare participant va primi azi o carte, pe care o va lua acasă pentru a o citi, iar la următoarea întâlnire vor discuta despre ea. Desigur, regula de bază la clubul de carte e să fie și distracție și „să nu fie ca la școală”, așa că fiecare întâlnire va aduce ceva nou și creativ.
Camelia de la Asociația „Grow & Glow” ajunge la întâlnire cu cărțile noi, pe care le despachetează împreună și le așează pe o masă. În funcție de vârstă, cei prezenți pot alege azi între „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne, „Ferma animalelor” de George Orwell și „Matilda” de Roald Dahl.
Cealaltă persoană care susține acțiunea „Tinerilor Goleșteni” este Adriana care, deși este și profesoară, azi a venit în calitate de prietenă a lor și a cărților. După ce activitatea este deja în toi și tinerii sunt invitați să își aleagă cartea pe care vor să o citează, Adriana le povestește puțin despre fiecare carte, incluzându-i în discuție și pe tinerii care au citit vreunul dintre titluri.

Apoi urmează partea creativă a întâlnirii. O masă cu cartoane colorate, markere și alte materiale își face apariția în centrul cercului de scaune. Fiecare este invitat să-și creeze propriul semn de carte, pe care îl va folosi pentru a citi cartea pe care o va lua acasă.
Până la următoarea întâlnire care va avea loc pe 3 mai, le spunem tuturor lectură bună! Pofta vine citind cărți noi, captivante, împreună cu prieteni cu care poți petrece o zi bună la sat!
Despre Grupul de inițiativă „Tinerii Goleșteni”
Grupul de inițiativă „Tinerii Goleșteni” s-a format în vara anului 2025 din dorința de a face o schimbare și de a ne implica activ în comunitate. În noiembrie 2025, în cadrul Galei Comunității European Youth Village, în urma unui proces lung de candidatură, am obținut titlul de Sat European de Tineret. Echipa de coordonare este formată din 10 prieteni – Andrei, Gabriela, Edi, Cristi, Iamandi, Daria, Mălina, Alexia, Timeea și Cezar – care lucrează împreună pentru a-și face vocea auzită și pentru a promova valori precum responsabilitatea, toleranța, colaborarea și implicarea civică. Ne dorim să contribuim la construirea unui comunități responsabile, în care cu toții să avem șanse egale la dezvoltare, și toate vocile să se poată face auzite.
Despre Programul European Youth Village.
Programul European Youth Village are un rol esențial în sprijinirea tinerilor din mediul rural din România și Europa, oferindu-le instrumente, vizibilitate și un cadru structurat pentru implicare la nivel local, național și european. De la lansarea sa, în urmă cu aproape 8 ani, programul a sprijinit zeci de comunități rurale din România în crearea de inițiative conduse de tineri, consolidarea participării civice și construirea de parteneriate sustenabile între tineri și factorii de decizie. Prin promovarea unei abordări la firul ierbii, de jos în sus, programul se asigură că vocile tinerilor din mediul rural nu doar că sunt auzite, ci și influențează politicile publice care le afectează viața. Patru comune din România vor purta titlul de Sat European de Tineret în 2026: Hăghig din județul Covasna, Golești din județul Vâlcea și Marginea din județul Suceava. De asemenea, Sâncraiu din județul Cluj a primit prelungirea pentru încă un an, un moment devenit tradiție. Programul European Youth Village este coordonat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile (GO FREE). European Youth Village este un program susținut de Romanian-American Foundation (RAF).













