Forumul Tinerilor și Decidenților din Mediul Rural (Forum 3D) se desfășoară în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie în comuna Sâncraiu (Cluj) și este organizat de către Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă, RITM – Rețeaua Informală a Tinerilor din Mediul Rural, în colaborare cu Primăria Comunei Sâncraiu și grupul de inițiativă al tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025.
Evenimentul este organizat sub umbrela programului European Youth Village/Satul European de Tineret, și urmărește să creeze oportunități de învățare, conectare și networking pentru tineri din comunitățile rurale, și un spațiu sigur de dialog real între tineri și decidenții de la nivel local, județean și național. Prima ediție a forumului se desfășoară sub conceptul Forum 3D – Dialog. Decizii. Democrație.
Tinerii din mediul rural își doresc să fie consultați și implicați în deciziile publice care îi privesc în mod direct pe ei și comunitățile lor rurale. Dialogul real între tineri și decidenți poate contribui la dezvoltarea unei culturi a participării și la consolidarea democrației atât în comunitățile rurale, cât și la nivel național.
Timp de trei zile, în cadrul unor paneluri și sesiuni plenare, dar și lucru pe grupuri și discuții informale – tinerii și decidenții sunt invitați să poarte conversații, să se cunoască, să își împărtășească așteptările unii de la ceilalți, și să contribuie cu ideile lor la dezvoltarea poziției Rețelei RITM care își propune să sublinieze importanța consultării tinerilor de către decidenții de la nivel european, național, regional, local. Participanții vor explora modul în care Rețeaua RITM poate fi consolidată ca un mecanism de consultare pentru autorități la nivel național.
Prima zi este dedicată în special comunicării cu decidenții, la eveniment participând și primari ai comunelor, consilieri locali și județeni. De la ora 12:00 va avea loc și panelul național “Dialog Deschis cu Decidenții” unde vor fi prezenți și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ai Asociației Comunelor din România etc.

În ziua a doua, va avea loc o sesiune facilitată de echipa “Politica la minut”, o inițiativă care explică simplu, nepărtinitor, politica românească și europeană. Tot în ziua a doua, tinerii vor putea să discute cu vicepreședintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Parlamentul României, iar mai apoi vor lucra la o poziție publică.
În ziua a treia, participanții vor învățat mai multe despre advocacy și media advocacy, și vor avea un dialog (online) cu unul dintre vice-președinții Parlamentului European.
Forumul Tinerilor și Decidenților din Mediul Rural este organizat în cadrul proiectului de participare “PREZENT #înRITMrural”, cu sprijinul programului Erasmus Plus al Uniunii Europene.
Rețeaua RITM sau Rețeaua Informală a Tinerilor din Mediul Rural este o structură informală, fără personalitate juridică – creată sub umbrela programului European Youth Village – care își propune să crească gradul de reprezentare al tinerilor din mediul rural în procesul de luare a deciziilor, atât la nivel local, județean, regional, dar mai ales la nivel național. Ne găsești pe Instagram @ritmrural sau pe https://ritmrural.ro/ și .https://europeanyouthvillage.eu/category/ritm/ .
European Youth Village este un program strategic ce urmărește să contribuie la dezvoltarea ecosistemului de tineret din România și Europa. Acesta a fost construit pe baza nevoilor și problemelor tinerilor din mediul rural, fiind adaptat realităților și provocărilor cu care aceștia se confruntă la nivel local, în comunitățile lor, dar și la nivel național și european.







