5 decembrie 2019 va rămâne o zi importantă pentru tinerii și comunitatea din comuna Aroneanu, marcând lansarea programului Satul European de Tineret Aroneanu 2020 și, totodată, începutul unui an în care tinerii sunt împuterniciți să preia inițiativa la nivel local, să dezvolte sectorul de tineret din satele lor prin organizarea activităților planificate în candidatura pentru titlul de Satul European de Tineret 2020, pe cele 4 domenii ale programului: educație, cultură, voluntariat și dialog structurat cu autoritățile.
Evenimentul de lansare a Programului Satul European de Tineret – Aroneanu 2020 s-a desfășurat la Liria Events, pe malul lacului Aroneanu, în prezența a peste 200 de persoane – tineri, reprezentanți ai autorităților locale, județene și naționale, membri ai comunității locale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, reprezentanți ai guvernanței programului European Youth Village și tineri din Sascut – una dintre comunele care au deținut titlul de Sat European de Tineret în 2019.
Ne-am dorit să aflăm ce a reprezentat acest moment pentru tinerii și autoritățile din comuna Aroneanu și cum văd la acest moment programul Satul European de Tineret Aroneanu 2020. În continuare, vă invităm să citiți mesajele lor.
Sorana Mihaela ROTARIU, membru în Grupul Local de Inițiativă a Tinerilor Aroneanu 2020:
„Întâi de toate vreau să mă prezint. Mă numesc Rotariu Sorana Mihaela, sunt elevă în clasa a IX-a, la liceu, și sunt membră a grupului local de inițiativă a tinerilor din comuna Aroneanu.
Când am auzit prima dată de acest titlu pe care l-a câștigat comuna noastră, nu prea am dat importanță. Nu după mult timp mi-am schimbat cu totul părerea. Fiind la început de drum și nemaiparticipând la astfel de activități și evenimente, mi-am propus să mă implic. De ce? Pentru că e ceva nou, o experiență nouă, încep să cunosc lucruri noi, persoane noi. Am înțeles că acest titlu de Sat European de Tineret în anul 2020 este important pentru noi tinerii. Evenimentul urmărește să promoveze și să stimuleze participarea tinerilor din mediul rural la diverse activități, în domenii diferite. Fie că vorbim de activități de ecologizare, fie că vorbim de activități ce țin de politică, demonstrăm astfel că suntem cetațeni activi și implicați. Prin acest proiect vocile tinerilor din comună sunt ascultate, se vor lua decizii și hotărâri pentru a dezvolta o comunitate mult mai unită. Pentru mine, să fac parte dintr-o comună ce deține un astfel de titlu este excepțional. Mă simt mândră deoarece comuna noastră, dintre atâtea comune participante la această competiție, a reușit să obțină titlul.
Doresc să îi felicit pe toți cei care au contribuit la obținerea titlului și la desfășurarea evenimentului de deschidere de la Liria Events, din 5 decembrie, care are fost un mare succes. Sper ca pe parcursul acestui an să desfășuram cât mai multe activități interactive și interesante de care, mai tarziu, să ne aducem aminte cu drag. Deși știu că nu va fi ușor, acest lucru mă motivează să mă implic și mai mult în acest program!” Sorana ROTARIU, Grupul Local de Initiativă a Tinerilor Aroneanu 2020
Mesajul domnului Benoni MORUZI, primarul Comunei Aroneanu:
„Am participat la multe evenimente dar evenimentul de ieri se clasează în vârful piramidei. Spun asta nu numai pentru că sunt bucuros că am ocazia, în calitate de primar al comunei Aroneanu, să găzduiesc pentru douăsprezece luni titlul de Aroneanu – Satul European de Tineret 2020, dar și pentru că mi s-a confirmat deja că tinerii din Aroneanu au spirit european.
Bucuria lor de la scrierea proiectului, dăruirea lor în susținerea acestuia, abnegația cu care au închegat un grup de lucru și deschiderea cu care au organizat deja primele acțiuni mă obligă să-i susțin și să-i urmez în ale lor idei, chiar dacă mai gâfâit și obosit pe alocuri.
Sunt sigur că programul va fi un succes la nivelul comunei Aroneanu, tinerii având deja stabilită o relație de colaborare ca parteneri cu școala, cu reprezentanții cultelor, cu antreprenorii locali, cu autoritățile publice locale (primarul și consiliul local).
Totodată, avem promisiunea participării active pe partea de dialog structurat în acest program din partea a doi parlamentari, respectiv doamna senator Laura-Iuliana SCÂNTEI și domnul deputat Marius BODEA, iar din partea Guvernului României avem susținerea domnului Costel ALEXE, Ministrului Mediului.
Cu siguranță, în anul 2020 va fi anul în care se va micșora semnificativ media vârstei persoanelor cu care voi colabora.
Cu drag, Benoni MORUZI, primarul Comunei Aroneanu”.
Paul Sorin MUNTEANU, membru al Grupul Local de Inițiativă a Tinerilor Aroneanu și una dintre persoanele care au contribuit la depunerea candidaturii pentru obținerea titlului de Satul European de Tineret 2020:
„Am aflat despre programul „European Youth Village/Satul European de Tineret” promovat de către Asociația de Dezvoltare Activă din Bacău și Asociația Go Free din Cluj dintr-un articol distribuit pe Facebook și am luat imediat decizia de a aplica. Am format grupul inițial de inițiativă împreună cu colegele mele, Bianca, Diana, Eliza și Mădălina. Primul pas a fost să cerem susținere din partea Asociației de Interes Comunitar Aroneanu și din partea autorităților locale, care au fost de acord să ne sprijine, astfel că am completat și am trimis formularul de candidatură.
Citind ghidul programului am realizat faptul că, deși în comuna Aroneanu se desfășurau deja diverse activități pentru tineri, aceștia nu erau implicați deloc în organizarea lor, fiind aproape excluși din faza de luare a deciziilor. Tocmai acest lucru am vrut să-l schimbăm, ne-am dorit ca noi, tinerii din comuna Aroneanu, <<să facem agenda>> și să luăm decizii în ceea ce ne privește. Am simțit prima dată că inițiativa noastră poate fi una de succes în luna septembrie, la Summit-ul Tinerilor din Mediul Rural, unde comuna Aroneanu a fost desemnată Satul European de Tineret 2020, titlu care ne-a motivat să continuăm demersurile noastre de promovare a tinerilor. Aveam 3 luni la dispoziție să prezentăm acest proiect în comunitate și să găsim tineri implicați care să se alăture grupului de inițiativă. Am reușit așadar să implicăm până la evenimentul de lansare al programului de pe 5 decembrie 2019 un număr de aproximativ 50 de tineri de toate vârstele care s-au arătat entuziasmați să organizeze activități dedicate tinerilor în anul în care vor deține titlul de Sat european de tineret.
Prima recunoaștere a succesului implicării tinerilor a fost pe data de 5 decembrie, când la evenimentul de lansare a programului, tinerii din comuna Aroneanu au reușit să aducă în aceeași sală reprezentații autorității locale (primar, consilierii locali, aparatul de specialitate al primarului), fosta conducere a comunei, profesorii din comunitate, preoții, doctorii, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile. Din partea Parlamenului României au răspuns pozitiv invitației noastre doamna senator Iulia Scântei și domnii deputați Marius Bodea și Petru Movilă care ne-au promis sprijinul dumnealor. Invitați cu totul și cu totul speciali au fost tinerii din comuna Cubolta, Republica Moldova care ne-au încântat cu un program artistic deosebit și pe care tinerii din comuna Aroneanu doresc să-i implice în activitățile următoare.
Având în vedere feedback-ul primit în urma primei activități în care ne-am implicat suntem motivați să continuăm programul și să creștem dorința tinerilor de se implica activ în comunitate astfel încât să fim mândri de cum va arăta comuna Aroneanu în momentul în care vom deveni adulți.” Paul Sorin MUNTEANU, Grupul Local de Inițiativă a Tinerilor Aroneanu
Programul European Youth Village urmărește facilitarea cadrului necesar consolidării politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național fiind coordonat de către Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free- Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile.
Sursa foto: Pagina de Facebook Aroneanu – Sat European de Tineret 2020.
Material îngrijit de Școala de Jurnalism Comunitar StReEt.