Există numeroase povești neștiute despre inițiativele tinerilor din România, iar eforturile lor sunt recunoscute și premiate la Gala Tinerilor din Mediul Rural, desfășurată an de an în cadrul programului European Youth Village. În timp ce Gala a ajuns la a cincea ediție în 2024 și a devenit evenimentul de celebrare a implicării tineri din satele din România, dar și unul de conectare și inspirație, programul European Youth Village ajunge în fiecare an la peste 1000 de noi tineri din zonele rurale din țară, îi mobilizează și îi împuternicește să își transforme satele prin voluntariat și participare civică.
Tinerii din Sâncraiu, o comună din județul Cluj aflată pe malul râului Călata, au obținut la finalul anului trecut titlul de Sat European de Tineret 2025, acordat în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural, la Vatra Dornei. Au reușit să convingă juriul că planul lor de activități pentru anul 2025 poate avea un impact în sat, însă titlul reprezintă totodată și o recunoaștere a motivației lor de a aduce împreună mai mulți tineri la activități de învățare și de petrecere a timpului liber în sat.
Cu toții au simțit că pandemia a transformat modul în care membrii comunității lor interacționează, că se văd tot mai rar față în față cu prietenii lor și comunică mai mult online, din spatele ecranelor. Pe de altă parte, mica comună din Țara Călatei s-a dezvoltat constant, tinerii având în 2025 acces la o infrastructură la care mulți tineri din rural doar visează, precum bazin de înot, patinoar, internat și cantină în sat, un cămin cultural nou, construit pentru a pune la dispoziția comunității spații de învățare, o sală de spectacole, sală de fitness și altele. Prin obținerea titlului de Sat European de Tineret 2025, Grupul de inițiativă al tinerilor din Sâncraiu, sprijinit de autoritățile locale, își dorește să activeze aceste spații, să le umple cu viață, să creeze mai multe evenimente locale pentru tineri. Altfel spus, prin tot ceea ce vor face pe parcursul anului 2025, vor să-i aducă unii lângă ceilalți față în față, să-i conecte și la alte comunități active din mediul rural din țară și, de ce nu, să-și găsească împreună motivația și resursele de a rămâne mai mulți în sat.
„Am propus activități care să ne aducă fizic unul lângă celălalt […]”
O parte din reprezentanții Grupului de inițiativă prezenți la Gala Tinerilor din Mediul Rural a acceptat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor comunitari de la Mica Redacție Rurală. La momentul interviului, tinerii așteptau cu emoții să afle dacă vor prelua titlul de Sat European de Tineret 2025, în competiția finală rămânând doar cinci comune. Am discutat cu ei despre ce i-a determinat să se implice în comunitate, despre procesul de candidatură, obstacolele pe care le-au întâmpinat pe parcursul lunilor în care și-au dezvoltat planul de activități și ce și-au propus să facă pe parcursul anului 2025.
Mica Redacție Rurală: Suntem la Gala Tinerilor din Mediul Rural, și suntem aici cu Sâncraiu, comună finalistă pentru titlul de Sat European de Tineret 2025, cum vă simțiți?
Póka Tivadar (coordonatorul Grupului de Inițiativă al Tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025): Ne simțim foarte bine, atât eu, cât și colegii mei. Suntem acum aici, unde prezentăm ceea ce am făcut până acum și ceea ce ne propunem să facem în comuna noastră. Este o atmosferă foarte plăcută între grupuri și abia așteptăm să aflăm rezultatul jurizării și să vedem cine ia titlul.
Orsolya Bálint (membră a Grupului de Inițiativă al Tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025): E o atmosferă foarte faină aici, în jurul multor tineri, mă bucur să văd atât de multe comunități care se implică și fac activități foarte, foarte faine pentru tineri.
MRR: Mulți dintre cititorii noștri nu știu multe despre Sâncraiu, ce ne poți spune despre sat?
Póka Tivadar: Noi suntem din județul Cluj, de lângă municipiul Cluj-Napoca și la 10 minute distanță cu mașina de Huedin. Suntem o comună alcătuită din cinci sate: Sâncraiu, Alunișu, Brăișoru, Domoșu și Horlacea, o comună destul de mică, deci undeva la 1500 de locuitori, dar suntem totuși o comună foarte bine dezvoltată. În ceea ce privește infrastructura, avem străzile asfaltate, apă potabilă deja din 2007, canalizare, pistă de bicicletă, bazin de înot, patinoar autosustenabil și mai multe oportunități.
MRR: Ce v-a motivat să candidați pentru titlul de Sat European de Tineret 2025?
Póka Tivadar: Cea mai mare motivație este aceea că ne place să muncim pentru tineri. Noi suntem tineri, suntem din Sâncraiu și ne place să lucrăm pentru tineri și să dezvoltăm activități pentru ei. Vrem să îi convingem pe tineri să rămână acasă și să umplem cu viață toate spațiile și instituțiile din sat.
Póka Kristóf (co-coordonatorul Grupului de Inițiativă al Tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025): Motivația mea este dorința de a-mi dovedi în primul rând mie, cât și celorlalți tineri, că putem să ducem acest program până la capăt, că avem ce este necesar pentru a face și a arăta nu numai celor din zonă, dar și celorlalți din județ că Sâncraiu, care este un sat minoritar, poate să producă asemenea rezultate.
Okos-Rigó Aliz (tânără implicată în Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025): Avem clădiri, avem infrastructură, avem oportunități, dar trebuie să și trăim cu ele, că altfel nu are rost să aducem o viață așa faină în sat. Vreau să fim mai creativi și să vedem care sunt problemele și care sunt nevoile comunității noastre.
Orsolya Bálint: Motivația mea a fost să atrag cât mai mulți tineri din satul nostru să-și petreacă timpul cu noi, să fim activi împreună și să eliminăm statul la calculatoare toată ziua, deci să petrecem timpul liber împreuna, să socializăm.
MRR: Care au fost cele mai mari provocări în procesul de candidatură?
Póka Tivadar: Eu aș zice că cea mai mare provocare a fost candidatura pe care am scris-o prima dată, când am realizat prima candidatură nu știam nimic despre acest program și după am aflat, din mers. Am aflat multe chestii și de aceea a fost puțin mai greu la început, dar eu zic că ne-am mobilizat destul de bine.
Póka Kristóf: Cea mai mare provocare, în afară de definirea grupului de inițiativă, pentru că eram mai mulți și oarecum ne-am decis să rămânem cinci inițial, după aceea șase, a fost să jonglăm, să spun așa, cu timpul. Ne-am dorit să avem timp și pentru program și pentru facultate, școală, job. Eu, de exemplu, lucrez în Cluj și încerc să îmi gestionez timpul încât să am timp pentru tot.
MRR: Ce schimbări vă propuneți să vedeți în comunitate datorită titlului de Sat European de Tineret 2025?
Póka Tivadar: Multe schimbări și multe activități. Eu aș zice puțin schimbată mentalitatea tinerilor și părinților, pentru că acum trăim într-o lume foarte dezvoltată, digitalizată, ceea ce înseamnă că nu ne vedem față în față, ci facem o întâlnire online care nu e prea sănătoasă. Încercăm să propunem și am propus activități care să ne aducă fizic unul lângă celălalt, să vorbim, să discutăm, pentru că e altceva când suntem față-n față, e un alt sentiment decât în fața laptopului. Schimbare și da, o schimbare spre bine din toate punctele de vedere, încercăm să promovăm un mediu mai verde, ecologizarea, avem și câteva programe ecologice propuse.
MRR: Cum este comunitatea de tineri din Sâncraiu? Ce alte activități ați făcut până acum în sat și ce activități va propuneți să implementați în anul 2025?
Póka Tivadar: În sat, avem un grup de dansuri populare, un ansamblu folcloric, care deja din anii 2000 funcționează și care leagă mulți dintre tineri, dar nu pe toți. Deci nu sunt toți tinerii implicați, nu putem ajunge mereu la cei cărora nu le place dansul sau cântecul. Noi ne dorim să îi aducem și pe ceilalți tineri într-un grup, să fim acolo împreună cu toții. De ce să facem numai programe pentru cei dansatori? De ce să nu facem pentru toți?
Póka Kristóf: În comunitatea de tineret din Sâncraiu, care este una foarte bine sudată, tinerii se înțeleg foarte bine și se întâlnesc destul de des. Ne-am dori să se întâmple întâlniri mai dese, de asta am ales să candidăm pentru acest titlu. Activitățile pe care ni le propunem sunt destul de diverse. Propunem activități atât pe sustenabilitate, activități sportive, activități de dezvoltare personală și sănătate mentală sau diferite workshopuri cu antreprenori de succes din satul nostru.
MRR: Dacă nu veți obține titlul, cum vă propuneți să mențineți motivația tinerilor din grupul de inițiativă?
Póka Tivadar: Pot să vă spun că dacă plecăm fără titlu, oricum activitățile acestea vor fi implementate, vom încerca să le organizăm pe toate, vom încerca să le realizăm pentru tineri, pentru că și până acum am realizat câteva activități și încercăm, fără titlu, să aducem tinerii înapoi în Sâncraiu. Dar ar fi mai ușor cu sprijin din partea programului pentru că ne dorim vizibilitatea pe termen lung. Dacă plecăm fără titlu, vom încerca să realizăm proiectele propuse.
Póka Kristóf: Eu consider că dacă câștigăm, atunci motivația se bazează pe faptul că am câștigat titlul, iar dacă nu câștigăm, pur și simplu o să fim motivați ca data viitoare să obținem ceea ce ne-am propus. Din punctul acesta de vedere nu cred că vor exista probleme.
MRR: Ce mesaj ați vrea să transmiteți tinerilor din mediul rural care își doresc să pună bazele unui grup de inițiativă în satul lor?
Póka Kristóf: Poate că la început vi se pare mai complicat tot procesul de candidatură, pentru că într-adevăr nu o să fie ușor, atât în relația voastră cu autoritățile publice, cât și cu ceilalți tineri, însă pe termen lung sunt convins că veți vedea că merită și veți avea rezultate, cu siguranță fascinante.
Okos-Rigó Aliz: Să fie creativi, să observe și să înțeleagă problemele reale. În plus, să vadă care sunt resursele cu care se pot rezolva aceste probleme.
Orsolya Bálint: Să fiți curioși și să vă implicați în activități de genul pentru că merită și pentru că se poate să găsești aici mai mulți prieteni și să afli informații noi, cred că asta e aspectul cel mai important.
O viziune comună pentru mai bine
Grupul din Sâncraiu a demonstrat în ultimele luni că adevărata schimbare vine din interiorul comunității, prin eforturile tinerilor săi. Ei ne arată că solidaritatea merge mână în mână cu o viziune comună pentru schimbare, unde motivația și implicarea sunt ingrediente principale. Demersurile propuse de grupul de inițiativă pentru anul 2025, de la promovarea unui stil de viață sustenabil, la dezvoltarea relațiilor interculturale, reflectă nu doar nevoile comunității, ci și aspirațiile unor tineri care au ales să nu stea deoparte când vine vorba de dezvoltarea comunității lor.
Întrebați cum se simt după câștigarea titlului, ne-au răspuns așa: “Suntem foarte mândri că satul nostru Sâncraiu a câștigat titlul de Sat European de Tineret 2025! Pentru noi, acest titlu arată că munca noastră, ideile tinerilor și sprijinul comunității chiar au făcut o diferență. E o mare onoare, dar și o motivație să continuăm să lucrăm împreună pentru a face lucruri frumoase. Procesul nu a fost deloc ușor, dar a meritat! Am avut șansa să ne adunăm ideile, să analizăm ce putem face mai bine în satul nostru și să ne unim forțele. Cel mai fain a fost să vedem cât de mult se implică tinerii și cât de bine ne putem organiza împreună.” (Póka Jácint Tivadar, Coordonator al Grupului de Inițiativă al Tinerilor din Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025).
Anul 2025 a început cu primele evenimente în Sâncraiu, conform planului care, dacă ne luăm după primele impresii ale tinerilor și numărul mare de participanți care s-au alăturat în prima lună, funcționează așa cum și-au dorit. Până la următorul material despre Sâncraiu, vă invităm să-i urmăriți online și să-i susțineți, fie pe pagina de Instagram @sancraiu2025 sau pe pagina de Facebook Sâncraiu – Sat European de Tineret 2025.
Interviu realizat în noiembrie 2024 de Bianca BORCEA și Raul LUPU, jurnaliști comunitari la Mica Redacție Rurală, o inițiativă dezvoltată în proiectului “StReEt: Școala de Jurnalism Comunitar #înRITMrural”, coordonată de Asociația Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă, cu sprijinul programului Erasmus Plus al Uniunii Europene. Fotografii: Leonard Ficuță, Georgiana Jucan, Teodora Popa, arhiva Sâncraiu.