În programul de mentorat se pot înscrie tineri din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, fie că fac parte din grupuri de inițiativă deja înființate sau își doresc să formeze un grup de inițiativă care să candideze pentru titlu. Prin implicarea în programul de mentorat, tinerii interesați să aplice pentru titlul de Sat European de Tineret 2025 pentru comuna lor vor fi sprijiniți de către membrii Rețelei de Alumni a Satelor Europene de Tineret [RE-SET].
Astfel, tinerii interesați să candideze:
- vor avea acces la experiența anterioară a tinerilor din comunele care au implementat deja programul, atât din perioada de selecție, cât și din implementarea propriu-zisă;
- vor primi sprijin în realizarea de consultări cu tinerii din comunitatea locală, pentru a identifica nevoile, problemele și provocările acestora, ce pot fi abordate în cadrul unei candidaturi pentru titlul de Sat European de Tineret;
- vor fi sprijiniți să își mobilizeze comunitatea și să își creeze/dezvolte grupul de inițiativă care să aplice pentru titlu;
- vor primi sfaturi privind abordarea factorilor de decizie din comunitatea locală și dezvoltarea/îmbunătățirea comunicării cu aceștia;
- vor fi ghidați în procesul de pregătire a candidaturii pentru titlu etc.
Înscrierea în programul de mentorat este condiționată de participarea la Seminarul Rural Youth Connect, despre care poți găsi mai multe detalii AICI.
În cadrul formularului de înscriere pentru seminarul Rural Youth Connect vei avea posibilitatea să te înscrii și în programul de mentorat. Pentru selecția participanților la Rural Youth Connect, prioritate vor avea tinerii care se înscriu și în programul de mentorat.