9 tineri implicați își pun satele și comunele pe harta mișcării de tineret din România

Băiuț, Chișoda, Pietrari, Păulești, Ruginoasa, Ruși sunt doar câteva dintre satele din România în care tinerii își investesc ideile și energia pentru a crea noi oportunități de învățare pentru membrii comunităților lor. Aroneanu, Bâra, Buciumeni, Cleja, Grivița, Panaci, Rășinari, Sălacea, Slimnic, Sascut ori Sânpaul sunt doar câteva dintre comunele localizate în toate părțile României, unde…

17 premii și 4 titluri de „Sat European de Tineret 2021” au fost acordate la Gala Tinerilor din Mediul Rural

Pe 21 noiembrie am celebrat implicarea din satele românești în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Tinerilor din Mediul Rural, organizată de către Asociația pentru Dezvoltare Activă (Bacău) și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile (Cluj), sub umbrela programului European Youth Village. După două luni de organizare și coordonare pe timp de pandemie, a…

8 comune din România sunt finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2021

8 comune din România au intrat în competiția finală pentru titlul de „Sat European de Tineret” 2021. Procesul de evaluare a propunerilor de candidatură continuă în perioada 4-15 noiembrie. Un juriu format din specialiști în domeniul tineretului (reprezentanți ai Guvernanței programului, organizații nonguvernamentale și structuri reprezentative de tineret) va evalua propunerile de candidatură depuse de…