Pe 21 noiembrie am celebrat implicarea din satele românești în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Tinerilor din Mediul Rural, organizată de către Asociația pentru Dezvoltare Activă (Bacău) și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile (Cluj), sub umbrela programului European Youth Village. După două luni de organizare și coordonare pe timp de pandemie, a…
8 comune din România au intrat în competiția finală pentru titlul de „Sat European de Tineret” 2021. Procesul de evaluare a propunerilor de candidatură continuă în perioada 4-15 noiembrie. Un juriu format din specialiști în domeniul tineretului (reprezentanți ai Guvernanței programului, organizații nonguvernamentale și structuri reprezentative de tineret) va evalua propunerile de candidatură depuse de…
Acum, mai mult ca oricând, e important să ne gândim la tinerii implicați și educatorii responsabili care fac lucrurile să se miște la nivel local, cei care ne inspiră și ne dau încredere că lumea în care vrem cu toții să trăim se schimbă în bine prin acțiunile lor. Avem cu toții misiunea de a-i…
Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free-Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile anunță lansarea apelului la candidaturi pentru titlul de Sat European de Tineret 2021. Titlul de „Sat European de Tineret” este oferit de Guvernanță în cadrul programului național European Youth Village satelor sau comunelor din România care susțin tinerii în acțiunile pe care aceștia doresc…
Pe 16 octombrie 2020, de la ora 16:00 te invităm online la Sesiunea de informare #GoRural2-Satul European de Tineret să discutăm despre ce înseamnă titlul de Sat European de Tineret 2021 și cum să îți pregătești candidatura. Evenimentul se adresează în primul rând grupurilor de tineri, reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale și instituțiilor publice care au citit Apelul…
5 decembrie 2019 va rămâne o zi importantă pentru tinerii și comunitatea din comuna Aroneanu, marcând lansarea programului Satul European de Tineret Aroneanu 2020 și, totodată, începutul unui an în care tinerii sunt împuterniciți să preia inițiativa la nivel local, să dezvolte sectorul de tineret din satele lor prin organizarea activităților planificate în candidatura pentru…
Timp de două zile, pe 6 și 7 septembrie, participanții la Summitul al Tinerilor din Mediul Rural au fost implicați într-o serie de ateliere în care au descoperit noi metode de implicare în comunitate, au împărtășit opinii și au generat discuții în sesiunile plenare despre prezentul și viitorul satului european de tineret, dar nu au uitat nici…
Cum ai dori să schimbi comunitatea ta?, Cum arată un sat european de tineret? și Ce putem face să ducem satele noastre la acel nivel? sunt câteva întrebări la care au răspuns cei peste 90 participanți prezenţi pe 6 și 7 septembrie 2019, la Bacău, la Summitului Tinerilor din Mediul Rural #yRuralSummit, eveniment organizat de Asociația…
Pe 6 și 7 septembrie, la Bacău, peste 90 de tineri și lucrători de tineret din țară au participat la prima ediție a Summitului Tinerilor din Mediul Rural, despre care am mai scris și aici. Întâlnirea și-a propus, printre altele, să pună în lumina reflectoarelor tinerii din mediul rural, să consolideze o comunitate determinată să-și facă…
Pe 6 și 7 septembrie 2019, o nouă mișcare națională de tineret s-a consolidat la Bacău, în cadrul Summitului Tinerilor din Mediul Rural care a adus împreună peste 90 de tineri, lucrători de tineret și autorități publice din mediul rural, din întreaga țară. Evenimentul a urmărit să dezvolte contexte de învățare pentru tineri, să promoveze…
Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe site, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informații despre cookie-uri vei afla în urma accesării acestui link.ACCEPT
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.