Puterea unei comunități e dată de modul în care oamenii care o formează reușesc să creeze legături și să-și transforme comunitatea împreună. Asta am încercat să facem și noi pe 7 decembrie când, pentru câteva ore, am transformat un cămin cultural gol și rece din satul Berindu, comuna Sînpaul, într-un loc primitor în care oameni de…
5 decembrie 2019 va rămâne o zi importantă pentru tinerii și comunitatea din comuna Aroneanu, marcând lansarea programului Satul European de Tineret Aroneanu 2020 și, totodată, începutul unui an în care tinerii sunt împuterniciți să preia inițiativa la nivel local, să dezvolte sectorul de tineret din satele lor prin organizarea activităților planificate în candidatura pentru…
Pe 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntariatului, punem din nou reflectoarele pe tinerii din mediul rural, de această dată în cele două comune care vor prelua titlul de Satul European de Tineret 2020: Aroneanu din județul Iași și Gârleni din județul Bacău. Lansarea programului se va desfășura în ambele comune în prezența tinerilor din…
După un an în care comuna Sînpaul a deținut titlul de Sat European de Tineret ne-am propus împreună cu tinerii și adulții care au fost implicați în activarea satului să sărbătorim cum se cuvine realizările noastre. Au fost luni în care ne-am împrietenit, am prins curaj să visăm și, mai ales, să acționăm împreună pentru…
Timp de două zile, pe 6 și 7 septembrie, participanții la Summitul al Tinerilor din Mediul Rural au fost implicați într-o serie de ateliere în care au descoperit noi metode de implicare în comunitate, au împărtășit opinii și au generat discuții în sesiunile plenare despre prezentul și viitorul satului european de tineret, dar nu au uitat nici…
Cum ai dori să schimbi comunitatea ta?, Cum arată un sat european de tineret? și Ce putem face să ducem satele noastre la acel nivel? sunt câteva întrebări la care au răspuns cei peste 90 participanți prezenţi pe 6 și 7 septembrie 2019, la Bacău, la Summitului Tinerilor din Mediul Rural #yRuralSummit, eveniment organizat de Asociația…
Pe 6 și 7 septembrie, la Bacău, peste 90 de tineri și lucrători de tineret din țară au participat la prima ediție a Summitului Tinerilor din Mediul Rural, despre care am mai scris și aici. Întâlnirea și-a propus, printre altele, să pună în lumina reflectoarelor tinerii din mediul rural, să consolideze o comunitate determinată să-și facă…
Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe site, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informații despre cookie-uri vei afla în urma accesării acestui link.ACCEPT
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.